Oamenii de ştiinţă susţin că, până la urmă, apa are gust

Disputa privind gustul apei a început încă din timpul lui Aristotel, care, în anul 330 î.Hr., susţinea că apa nu are propriul gust, ci reflectă senzaţii anterioare. Această teorie este reînnoită la începutul secolului 20. Cele mai recente experimente au demonstrat că anumite părţi ale creierului reacţionează la apă, scrie Rador.

• De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
• De ce uneori zăpada pare albastră?

Astfel a apărut ideea că, probabil, apa are un gust care poate fi perceput de creier, dacă nu de limbă. Unii cercetători resping, însă, această teorie. O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din California a efectuat un studiu pe şoareci. Ei au măsurat răspunsurile electrice ale celulelor receptorilor de gust ale limbii la apă şi alţi stimuli obişnuiţi de gust.

Aşa cum era de aşteptat, nervii reacţionează la cele cinci gusturi de bază – dulce, acru, amar, sărat şi umami. Dar oamenii de ştiinţă au înregistrat şi un semnal pentru apă. Apoi, specialiştii au dezactivat diferite celule ale gustului şi au constatat că percepţia apei este inseparabilă de receptorii gustului acru. Dacă receptorii de acru sunt excluşi, reacţia privind gustul apei este blocată complet.

Atunci cand au stimulat receptorii pentru gustul acru cu fascicule luminoase, şoarecii chiar au crezut că este apă şi au început să lingă dârele de lumină pentru a-şi potoli setea.