Home » Știință » Oamenii de ştiinţă susţin că, până la urmă, apa are gust

Oamenii de ştiinţă susţin că, până la urmă, apa are gust

Publicat: 12.06.2017
Oamenii de ştiinţă americani au stabilit că limba poate detecta şi al şaselea gust, cel al apei, informează Science Alert. Receptorii din limba mamiferelor reacţionează la apa obişnuită. Aceştia sunt receptorii pentru gustul acru.

Disputa privind gustul apei a început încă din timpul lui Aristotel, care, în anul 330 î.Hr., susţinea că apa nu are propriul gust, ci reflectă senzaţii anterioare. Această teorie este reînnoită la începutul secolului 20. Cele mai recente experimente au demonstrat că anumite părţi ale creierului reacţionează la apă, scrie Rador.

Astfel a apărut ideea că, probabil, apa are un gust care poate fi perceput de creier, dacă nu de limbă. Unii cercetători resping, însă, această teorie. O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din California a efectuat un studiu pe şoareci. Ei au măsurat răspunsurile electrice ale celulelor receptorilor de gust ale limbii la apă şi alţi stimuli obişnuiţi de gust.

Aşa cum era de aşteptat, nervii reacţionează la cele cinci gusturi de bază – dulce, acru, amar, sărat şi umami. Dar oamenii de ştiinţă au înregistrat şi un semnal pentru apă. Apoi, specialiştii au dezactivat diferite celule ale gustului şi au constatat că percepţia apei este inseparabilă de receptorii gustului acru. Dacă receptorii de acru sunt excluşi, reacţia privind gustul apei este blocată complet.

Atunci cand au stimulat receptorii pentru gustul acru cu fascicule luminoase, şoarecii chiar au crezut că este apă şi au început să lingă dârele de lumină pentru a-şi potoli setea.

Tags:
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus

Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi

Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?

O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”

Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024

O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean

ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?

Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”

SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship

Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski

Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte

Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?

Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte

Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?

Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice

Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ

Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați